În 1440, actul de donatie al Reginei Elisabeta catre comitele secuilor cuprinde mai multe sate din Valea Rodnei între care "Felso-Rebra" - Rebra de Sus si "Also-Rebra" - Rebra de Jos. Intrate de timpuriu în structurile feudale ale regatului Ungariei, satele Somesene si-au conservat multa vreme formele de organizare si libertatile comunitare legate de existenta obstilor sasesti si ale institutiei cnezatului si voievodatului. Într-un document din 1486 se afirma ca, cneazul Ioan  si românii din Rebrisoara se conduceau dupa legile nescrise ale românilor. La 1503 este amintit voievodatul de pe Valea Rebrei care la acea data avea în frunte pe voievodul Pascu din Rebra si de care ascultau cnezii din Salva, Rebrisoara, Zagra, Mocod si Telciu.

În 1453 satele vaii Rodnei au fost acordate lui Iancu de Hunedoara, comite perpetuu al districtului Bistrita. Dupa desfiintarea comitatului, Matei Corvin include Valea Rodnei la orasul Bistrita. În registrele asupra contributiei strânse de orasul Bistrita din satele Vaii Rodnei figureaza "Rebre minor" = Rebrisoara sau KLAIN - Rebre (1577)

Într-o scrisoare a soltuzului Sucevei din anul 1638 este amintit Grigore, feciorul popii din Rebrisoara.

La 1642, satul avea 43 de gospodarii dintre care 8 familii cu câte   doua perechi de boi, 16 cu câte o pereche de boi, iar 12 fara animale de tractiune.

În anul 1691 "Popa Toma si Toader si cu toti satenii, cu mici cu mari, tineri si batrâni" jurau credinta împaratului habsburgic Leopoldus.

Conscriptia din 1733 înregistra Rebrisoara ca sat românesc cu 219 familii si 5 preoti uniti si un preot ortodox, cu doua biserici din lemn.

Înfiintarea granitei militare în 1762 duce la cuprinderea satului în structura militara cu toate consecintele pe plan economic, social, cultural si în ceea ce priveste statutul locuitorilor, deveniti oameni liberi, dispunând de resurse pentru a-si întretine familiile si pentru a-si asigura echipamentul militar.

În hotarul satului se mai afla la 1767 o manastire, locuita la acea   data de un preot de mir.

Gersa a fost o vreme îndelungata parte a teritoriului Rebrisoara.  Traditia vorbeste de existenta unui grup de locuinte sub dealul "Gruiu" unde erau asezate mai multe familii de rusi care au fost nimicite, înainte de 1848 de o alunecare de teren.

Dupa desfiintarea granitei militare, comuna beneficiaza, împreuna cu celelalte sate graniceresti, de o serie de facilitati pentru sustinerea sociala si culturala a membrilor comunitatii.

La 1900, erau un numar de 619 case cu un numar de 3095 locuitori dintre care 3046 români si 42 evrei.

În 1930, Rebrisoara avea o populatie de 4129 de locuitori, iar    recensamântul din 1948 înregistra o populatie de 4618 persoane cu 1037 gospodarii.

Recensamântul din anul 1966 înregistra în comuna Rebrisoara un numar total de 5374 locuitori cu 1327 cladiri edificate (Rebrisoara 2350 locuitori, Gersa I - 835, Gersa II - 1038, Gersa III - 555, Gersa IV - 229, Poderei - 367).